Doamna Noastră nu e străină de natura zvonurilor, a lucrurilor care se spun şoptit. Un întreg rit ţine atenţia suficient captată cu lucruri inofensive, letale (de la Lethe--care înscria un cerc concis în jurul morţii şi uitării), vesele, care se descifrează într-un singur fapt: sunt lucruri care, la un moment dat, au fost spuse. Doamna Noastră ştie foarte bine puterea lucrului spus. Şi mai ales a lucrului scris. Ba chiar se zice că s-a întrupat dintr-un zvon care căpătase prea multă greutate, spus, respus, notat, undeva într-o casă veche devenită mahala--un spectru gras si diafan ajuns patron al literatilor fara mijloace. Şi dacă noi nu ne aplecăm urechile la asemenea spuse mai mult decât la altele, rămâne faptul că Doamna Noastră nu e străină de natura zvonurilor.

Doamna Noastră nu ia în seamă întrebările care i se pun direct. Dacă asta se datorează unei adânciri a auzului în zona subtilului şi insesizabilului (se pot imagina evoluţii mult mai puţin benefice pentru sondarea artelor) ceea ce o distrage de la contactul direct sau dacă e vorba doar de uriaşul tact care rotunjeşte ţinuta Doamnei Noastre în orice moment, nu se poate spune. Cert e că Doamna Grasă nu răspunde la întrebările cu un destinatar explicit (pentru asta ne aflăm noi aici), mai ales când acel destinatar e chiar ea. Atâta timp cât întrebările sunt lăsate să zvonească printre perdele şi divanuri, însă, Doamna Noastră îşi va adăuga răspunsul, poate criptic, dar întotdeauna de bun simţ.

Doamnei Noastre îi place să fie înconjurată de întrebări interesante, atâta timp cât, ca toţi oaspeţii ei, acestea nu caută pe cineva anume.

Pentru a nu vă adresa întrebările şi sugestiile Doamnei Grase, scrieţi la:

doamna_grasa@yahoo.com

P.S. Doamna noastră îşi ţine salonul deschis tot anul pentru cei interesaţi să-şi expună lucrările (literare). Ele pot fi trimise pe adresa doamna_grasa@yahoo.com cu menţiunea PROZĂ în câmpul subiect pentru proză, respectiv POEZIE pentru poezie.